Ajutor de repatriere decedati (inmormantare)

Ajutor de repatriere decedați: În situația în care defunctul era asigurat (pensionar, salariat în România, titularul unui contract de asigurare în sistemul public de pensii), puteți solicita ajutorul de înmormântare – și pentru situația în care se efectuează repatrierea persoanei decedate din străinătate.

Valoarea ajutor repatriere decedați (înmormântare): Din ianuarie 2018, ajutorul de înmormântare este în valoare de 4162 de lei (cf. Legea 3/2018).

Termenul în care poate fi solicitat. Vă sfătuim să solicitați ajutorul de deces de îndată ce aveți actele necesare, inclusiv certificatul de deces românesc. În prezent, termenul de prescripție pentru solicitarea ajutorului de deces este de 3 ani.

Casa de Pensii. Pentru acordarea lui, trebuie să vă adresați Casei de Pensii la care a fost asigurat defunctul. Pentru situația în care persoana decedată era angajată se va putea solicita angajatorului acest ajutor de repatriere decedați (de înmormântare) – suma aceasta nu este condiționată de niciun alt aspect – fiind valabilă și pentru decesele care au avut loc în afara programului de servici cât și pentru călătoriile efectuate în interes personal.

Termenul de acordare. Termenul legal este de 24 de ore. În realiate, acordarea ajutorului poate dura între 2-3 zile și o lună.

Lista de documente. Documentele de care aveți nevoie pentru obținerea ajutorului de deces sunt (lista este informativă):

(a) CERERE-TIP „pentru acordarea ajutorului de deces” (disponibilă la Casa de Pensii sau pe site-ul acesteia).

(b) Cuponul de pensie (original și copie) sau altă dovadă că defunctul a fost asigurat (de exemplu, extras ReviSal, pentru salariați).

(c) Certificatul de deces românesc (original și copie).

(c) Cartea de identitate sau buletinul solicitantului (copie).

(d) Alte acte civile ale solicitantului, prin care demonstrează relația de rudenie (de gradul întâi) cu persoana decedată, ca de exemplu:

– certificat de naștere,

– certificat de căsătorie

sau

Dacă solicitantul nu este rudă de gradul întâi cu persoana decedată, este necesară o declarație notarială în care să se specifice faptul că a suportat toate cheltuielile privind repatrierea persoanei decedate – înmormântare.

(e) Dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare (factura fiscală).

Solicitantul trebuie să ridice personal ajutorul de repatriere decedați (de înmormântare) sau poate solicita ca ajutorul să îi fie virat în cont. În caz contrar, poate mandata o altă persoană să ridice, în numele său, valoarea acestui ajutor de repatriere decedați (de înmormântare).

Alte informații referitoare la ajutorul de deces se găsesc pe site-ul CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE.

Informațiile de aici au un caracter general și non-contractual. Pentru informații actualizate, precise și personalizate, vă rugăm să vă adresați instituțiilor abilitate. Accesând această pagină sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului nostru (pentru mai multe detalii, accesați secțiunea TERMENI ȘI CONDIȚII).

  • Va multumesc din suflet pentru tot sprijinul si profesionalismul de care dați dovadă am sa vă recomand cu mare încredere tuturor persoanelor care trec prin momente atât de grele ați fost un sprijin real pentru mine și familia mea . Să vă dea Dumnezeu sănătate și să fiți sprijin și pentru alte familii. Bravo vouă

    Iuliana Birlea Avatar Iuliana Birlea
    2 noiembrie 2023
  • Mereu acolo când ai nevoie! 💕

    Claudia Balta Avatar Claudia Balta
    25 noiembrie 2021
  • O echipă excelentă! Recomand!

    I. Georgescu Avatar I. Georgescu
    25 noiembrie 2015
  • Va multumesc din suflet pt tot ! M ati ajutat foarte mult si chiar va recomand celor care au nevoie de dumneavoastra !

    Stefania Stefi Avatar Stefania Stefi
    25 noiembrie 2021
  • Recomand cu încredere foarte serioși

    Ionut Ungureanu Avatar Ionut Ungureanu
    25 noiembrie 2021
  • Profesionalism, seriozitate, absolut nimic de reprosat. Recomand!

    Ioana Vaduvescu Avatar Ioana Vaduvescu
    25 octombrie 2022
  • Servicii de inalta calitate si reactivitate exceptionala! Totul a fost organizat foarte rapid, impecabil si foarte eficient. Service de très haute qualité pour un rapatriement de la France très rapide. Une organisation impeccable et efficace.

    Daniela Muti Avatar Daniela Muti
    22 iunie 2023
  • Servicii foarte bune, recomand!

    Dan Moldovan Avatar Dan Moldovan
    25 noiembrie 2021
  • Am folosit serviciile de repatriere din Clermont-Ferrand, Franta, oferite de firma SC Omega Servicii Funerare SRL in iunie 2023. Am contactat mai multe firme din tara care ofereau astfel de servicii si dupa o foarte atenta selectie, in final, am decis sa colaboram pentru acest serviciu cu Domnul Paul Marius Pop, reprezentant al SC Omega Servicii Funerare SRL din urmatoarele motive: 1. Site-ul companiei contine informatii detaliate legate de aceasta activitate de repatriere a celui decedat, care sunt in total acord cu informatiile de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) referitor la activitatea de repatriere a persoanelor decedate in strainatate; 2. Empatia, claritatea, conciziunea si exactitatea raspunsurilor primite la intrebarile mele legate de actiunea de repatriere a decedatului din familia noastra, atat pe mesaje e-mail cat si telefonic; 3. Dorind sa ma asigur, 100%, ca totul va decurge in mod normal, conform celor discutate telefonic, am facut un drum de aprox. 400 km pana la Oradea pentru a-l cunoaste direct pe Dl. Pop, pentru a vedea masina cu care se va face repatrierea si a vedea calitatea sicriului in care urma sa se transporte decedatul. Am decis atunci, pe moment, sa achit in avans costuriel repatrierii deoarece am intalnit un om corect, onest, cinstit, empatic si profesionist in acest domeniu de activitate. Am primit cu acesta ocazie si factura pentru serviciile care urmau sa ne fie prestate.; 4. Costurile solicitate de Omega Servicii Funerare, pentru repatrierea rudei decedate din Franta, au fost cu intre 9-20% mai mici decat la celelalte firme contactate initial. Multumim pe aceasta cale pentru serviciile oferite care au intrecut asteptarile noastre, a tuturor celor din familie. Recomand cu totala incredere firma pentru astfel de activitati de repatriere decedati. Mircea RIF, Timisoara Iunie 2023

    Mircea Rif Avatar Mircea Rif
    22 iunie 2023
  • Firmă serioasă, promptă, cu preturi avantajoase și oameni minunați în vreme de necaz ????.

    parus olimpia Avatar parus olimpia
    6 martie 2023